Moțiune Ludovic Orban – Congresul PNL 2021 – DOCUMENT PDF

Ludovic Orban

Ludovic Orban, în prezent Președinte PNL și Președinte al Camerei Deputaților, și-a depus oficial în data de 19 august 2021 candidatura pentru un nou mandat de 4 ani la președinția PNL cu o moțiune ce începe cu următoarele:

“Am luat decizia de a candida pentru că ştiu că am capacitatea, energia, forţa, priceperea și dăruirea pentru a duce, în continuare, Partidul Naţional Liberal spre noi victorii politice în interesul României.”

La final moțiunea lui Ludovic Orban specifică:

“Moțiunea noastră este înainte de toate un apel la unitate. Credem cu tărie în capacitatea Partidului Național Liberal de a conduce țara spre un viitor bun. Mai mult decât orice, această moțiune este expresia încrederii pe care o avem în resursele societății românești, în rolul de lider pe care trebuie să îl împlinească Partidul Național Liberal și în forţa noastră de a asigura, în deplin parteneriat cu cetăţenii, dezvoltarea României.”

Accesează DOCUMENTUL PDF Moțiune PNL Ludovic Orban 2021

Vezi mai jos video cu declarațiile lui Ludovic Orban după depunerea oficială a candidaturii:

Găsiți mai jos o listă cu extrase din Moțiunea lui Ludovic Orban pentru Congresul PNL 2021:

  • “Noi trebuie să ne asumăm un singur obiectiv: buna guvernare pentru români!”
  • “la guvernare, oamenii te judecă după ceea ce faci, efectiv”
  • “Partidul Naţional Liberal are nevoie, la toate nivelurile, de lideri, nu de şefi tentați să folosească abuziv puterea de decizie. Liderul este omul care inspiră, care indică direcţia, care se consultă în luarea deciziilor și care îi convinge pe oameni să îl urmeze pentru că dă încredere şi energie grupului.”
  • “Statutul va fi îmbunătăţit de o nouă comisie de statut, în urma unui audit organizaţional şi a unei ample dezbateri în partid.”
  • “Îmbunătăţirea comunicării în interiorul partidului reprezintă un obiectiv permanent.”
  • “Este necesară o platformă de comunicare internă pentru consultarea periodică a tuturor membrilor PNL (consultări de tip referendum) pe teme importante din viaţa publică, pentru comunicarea pe orizontală între membrii partidului care va putea fi folosită și ca o interfaţă a comunicării partidului cu societatea.
  • “Obligația conducerii Partidului Național Liberal și a Guvernului condus de PNL este aceea de a sprijini toate proiectele comunităților locale conduse de primari liberali și ale județelor conduse de președinții de Consilii Județene ai Partidului Național Liberal.”
  • “Consilierii locali vor fi sprijiniți să își îmbunătățească aptitudinile, prin cursuri de formare specifică și prin schimb de experiență cu alți colegi din administrații locale liberale performante.”
  • “se va instituţionaliza un mecanism de consultare prealabilă a cetăţenilor interesaţi sau afectaţi de diferitele proiecte de hotărâri, pentru ca poziţia partidului să fie în rezonanţă cu interesele şi aspiraţiile legitime ale acestora”
  • “Pentru o mai bună selecție de resurse umane, la nivelul Secretariatului general al partidului se va înființa o Comisie permanentă de selecție, evaluare și pregătire a resursei umane din interiorul Partidului Național Liberal.”
  • “În urma unui audit organizaţional, trebuie evaluat necesarul de training al partidului la toate nivelurile.”
  • “Comisiile de specialitate vor reprezenta o preocupare fundamentală a conducerii PNL.”
  • “ne propunem o digitalizare completă a partidului”
  • “Politicile fiscale trebuie să lase cât mai mulți bani în economie pentru încurajarea inițiativelor economice individuale și a investițiilor private care să permită o dezvoltare economică la nivelul întregii societăți.”
  • “Trebuie promovat un sistem de deduceri fiscale care să încurajeze natalitatea și să sprijine familiile în creșterea copiilor și îngrijirea bătrânilor.”
  • Trebuie respectate cu fermitate angajamentele naționale privind statutul de membru al Uniunii Europene și NATO, precum și parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii.”
  • ”Românie Inteligentă”
  • “Trebuie să producem tot ce ceea ce se poate produce în România”
  • “dezvoltarea industriilor viitorului”
  • “Taxe mici, responsabilitate bugetară, libertate economică”
  • “Extinderea rețelelor de energie electrică și gaze naturale”
  • “Hub-urile Digitale de Inovare vor deveni vectori strategici, conectați în rețeaua europeană a Hub-urilor Digitale de Inovare capabili să genereze și să transfere know-how și valoare în economie și societate.”
  • “Partidul Național Liberal își asumă, obiectivele și țintele strategice în domeniul educației stabilite prin Proiectul de țară ,,România Educată”
  • “descentralizarea investițiilor publice în sistemul de sănătate”
  • “crearea de locuri de muncă mai bine plătite”
  • “politici de sprijin pentru sporirea natalității și creșterea copiilor”
  • “Partidul Național Liberal va continua promovarea intereselor statului român și ale cetățenilor români de pretutindeni”
  • “Româna trebuie să rămână principalul pilon regional care să sprijine unitatea UE și menținerea angajamentelor de securitate ale NATO”
  • “România trebuie să continue să susțină parcursul european al Republicii Moldova, precum și sprijinul oferit Republicii Moldova, inclusiv cel financiar.”
  • “Vom relansa discuțiile la nivel european pentru ca România să devină parte a spațiului Schengen.”
  • “PNL va acționa pentru îndeplinirea ultimelor condiționalități și ridicarea definitivă a MCV.”
  • “PNL își dorește ca România să adere cât mai repede la Zona Euro”
  • “Românii din diaspora, din Basarabia și din comunitățile istorice, ocupă un loc central în prioritățile Partidului Național Liberal.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *